O evoluţie a spaţiilor Cazinoului din Constanţa

Arh. Radu CORNESCU

Primarul liberal Cristea Georgescu încheie pe dată de 23 iulie 1903 un contract cu arh. Daniel Renard pentru proiectarea noului Cazinou, că urmare a deciziilor nr. 7 şi 8 ale Consiliului Comunal luate în şedinţele din zilele de 17 iunie şi 19 iulie 1903. Este actul de naştere al actualului Cazinou!

Cazinoul, începând cu 1903 şi până în 1986, anul ultimei renovări, a avut parte de mai multe modificări, atât în sensul extinderii şi supraetajării, cât şi al spaţiilor sau funcţiunilor interioare.

În 1903 arhitectul Daniel Renard a conceput Cazinoul pornind de la ideea unui corp central cu parter şi etaj, având o scară monumentală pe latura dinspre port şi înconjurat de terase suprapuse pe celelalte trei lături. La parter acestea erau incluse în cadrul a trei portice deschise prin care se putea comunica liber, iar terasele de la etaj erau neacoperite. Miezul acestui corp se ridică impunător creând o dominantă a compoziţiei. Aici se găsea sala de bal şi spectacole, având o mică alveolă pentru scenă. Această sala era luminată pe cele două lături mari opuse (spre bulevardul Elisabeta şi spre mare) de două ferestre gigantice în formă de potcoavă turtită recurbată, asemănătoare cu o scoică. Porticul dinspre nord-est era marcat de două volume circulare de colţ. În zona acestui portic se vor face primele modificări.

Atât în 1908 cât şi în 1909 se discuta în Consiliul Comunei necesitatea unor noi funcţiuni pentru Cazinou, ceea ce va duce la extinderi şi supraetajări. În aceşti ani sunt chemaţi de către Primărie arhitecţii bucureşteni Ion Mincu şi Dimitrie Maimarolu, dar şi Victor Stephănescu - pentru a se exprimă asupra solicitărilor Consiliului şi a se consulta cu Renard. În urmă acestor expertize apar şi primele modificări.

Clădirea Cazinoului, la început, nu a avut un subsol funcţional. Totuşi, infrastructură construcţiei a fost gândită de Renard că pe viitor să se poată folosi subsolul. Spaţiul acestuia era parţial îngropat, unele încăperi fiind complet astupate, iar la altele având doar o înălţime mică pentru inspectare.

În 1909, Victor Stephănescu propune decopertarea completă acestui nivel şi izolarea pereţilor dinspre mare, iar spaţiile astfel rezultate urmând a cuprinde mai multe funcţiuni: centrală termică, grupuri sanitare, pivniţă de vinuri şi alte spaţii de depozitare şi chiar o parte din bucătărie, necesitând un spaţiu mai mare. Subsolul a fost până la urmă doar jumătate decopertat, aşa cum se vede într-un plan din 1934. Apariţia subsolului a necesitat şi construirea a două scări noi, una exterioară şi una interioară, cu acces chiar din holul principal.

Tot Stephănescu propune extinderea etajului cu o travee, pe suprafaţă terasei din spatele scenei, pentru cabinele actorilor, un grup sanitar şi o scară de acces la parter. Această extindere se termină cu o logie generoasă deasupra porticului laturii de nord-est. Peste această etajare s-a realizat un acoperiş mai redus, pentru că traveea centrală să rămână dominantă. Apoi, la parter, porticul este închis cu tâmplărie vitrată pe această latura, formând o galerie deschisă comunicării cu terasele de la parter.

O altă modificare s-a făcut la parter pentru a se realiza un restaurant pe latura dinspre mare (propunere făcută de arhitecţii Ion Mincu şi Dimitrie Maimarolu), terasă de aici fiind închisă cu geamuri mari, montate între stâlpii de susţinere ai terasei de la etaj. A treia modificare de amploare a fost făcută închizându-se şi terasă de deasupra acestui nou restaurant (realizat până la urmă în 1914), rezultând un salon spaţios (23 x 10 m) adiacent sălii de spectacole.

Spaţiile interioare de la parter au fost şi ele modificate de-a lungul timpului. Dacă în 1910 există aici un mic bufet, preponderenţă fiind a spaţiilor pentru sălile de joc şi salonul de lectură, aceste spaţii se vor diminua (salonul de lectură dispărând complet) în favoarea sălilor de restaurant şi a bucătăriei.

Şi la etaj, unde era sala de bal şi de spectacole (teatru şi cinematograf), noul spaţiu din spatele scenei este extins , închizându-se logia pentru o extensie a bucătăriei de la parter - care să deservească şi salonul nou- creat spre mare. Aceste două extinderi de la etaj (salonul şi bucătăria - în 1914) a necesitat şi alte modificări - a dispărut scară propusă de Victor Stephănescu, rezultând în final două scări - una mai largă pentru public (accesată la parter din terasă dinspre mare) şi una mai restrânsă, balansată, care va deservi bucătăria. Mai adaug că Renard s-a consultat cu aceşti arhitecţi şi şi-a însuşit de principiu propunerile lor, făcând însă că noile funcţiuni şi arhitectură rezultată să fie unitare.

Despre spaţiile funcţionale, urmărind evoluţia în timp a Cazinoului, se poate spune că există o configuraţie minimală în 1910 şi maximală în 1986. În 1910 - parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestoasă în trei rampe către etaj; de-o parte şi de altă a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare spre nord erau spaţii pentru garderoba, bufet cu laborator (mini-bucătărie), sala de lectură, un vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj scară debuşă într-un hol prin care se intră în sala de spectacole. De-o parte şi de altă a alveolei scenei se găseau două încăperi mici, una fiind foaierul artiştilor şi cealaltă budoar pentru doamne. Mai există un grup sanitar lângă scară principala, situat deasupra celui de la parter.

După1986, în afară de holul scării principale care s-a păstrat, parterul va avea un restaurant împărţit în două saloane, o sala de recepţii, un bufet, un bar, şi o bucătărie. La etaj va fi sala de spectacole şi salonul dinspre mare cu bucătăria adiacentă. La început cele două săli de la etaj comunicau între ele pintr-o uşa centrală, dar în timp s-a închis această uşa şi în salonul dinspre mare se va intră din holul etajului prin intermediul unei anticamere. O modificare majoră s-a făcut pe latura de nord-est, unde s-a mărit cu o travee parterul (în acelaşi stil Art-Nouveau), câştigându-se un spaţiu de 40 mp. S-a mărit semnificativ bucătăria şi, de aici, s-a construit o scară directă la subsol, care s-a extins şi el destul de mult (cu 88 mp.) sub terasă de nord, construindu-se şi o rampă auto pentru aprovizionare. La subsolul rămas sub clădire s-au mai făcut decapări ale umpluturii din spaţiile nefolosite, devenind total funcţional. S-au creat spaţii pentru o centrală termică modernă şi o centrală de ventilaţie, iar grupurile sanitare s-au mărit considerabil.

Pentru aprovizionarea pe verticală a bucătăriei, s-au introdus încă din 1975, pe latura de nord-est, două mini-lifturi de marfă (mont-charge).

În prezent, Cazinoul are următorii indici spaţiali:

Suprafaţă terenului = 3.108,00 mp.
Ac Parter = 1523,55 mp.
din care terase (acoperite) = 191,55 mp.
Ac Etaj = 1483,55 mp.
din care terase = 239,50 mp.
Ac subsol = 1414, 10 mp.
din care 88,00 mp. extindere în afară clădirii.
Rezultă o arie desfăşurată (Ad) = 4.421,20 mp.